Pepe (personaj interpretat de Gheorghe Dinică) va rămâne în analele filmului românesc în special prin această replică, ce dă cheia celui de al doilea film de lungmetraj semnat de regizorul Nae Caranfil. Pepe este „jumătate artist, jumătate om de afaceri”, „textier” oficial al cerşetorimii bucureştene, el găsindu-le personajele cele mai potrivite celor care vor să-şi câştige existenţa cerşind. Într-un Bucureşti inundat de cerşetori, e greu să găseşti ceva original, însă un profesor e „marfă” rară în peisaj, iar imaginaţia lui Pepe este pusă la încercare. Rezultatul: Ovidiu (Mircea Diaconu) este „însurat”, de şeful, cu Miruna (Mara Nicolescu) şi trimis să-i înşele pe cei cu inimi pline de compasiune, sensibili la drama „bietului dascăl” care nu are bani să-şi scoată soţia la restaurant.
Deşi a fost scos pe piaţă în 2002, Filantropica rămâne la fel de actual azi, când situaţia învăţământului nu e cu nimic mai bună, ba dimpotrivă. Filmul are o poveste specială şi „din interior”, puţini fiind cei ce ştiu că el a prilejuit debutul în imaginea de film a regizorului Nae Caranfil. Pentru una din scene, care trebuia filmată cu o cameră fixată în mijlocul unei mese rotunde, astfel încât imaginea să se schimbe în funcţie de cine vorbea, a fost nevoie de un operator care să facă mişcările necesare de sub masă, iar singurul care cunoştea scenariul replică cu replică era autorul lui. Aşa a ajuns Nae Caranfil să debuteze în calitate de cameraman, confesându-se apoi într-un interviu pentru cinemagia.ro că a fost „un debut strălucit pot spune, de care sunt foarte mândru”.
„Filantropica”, cu Gheorghe Dinică, Mircea Diaconu, Mara Nicolescu în rolurile principale, a fost primul film românesc care s-a rupt pe deplin de tradiţia proastă de după Revoluţie, când filmele româneşti, care încercau să „rezolve” nu numai misterele căderii regimului comunist, ci şi toate problemele sociale identificate ulterior, au reuşit să îndepărteze publicul care evita producţiile autohtone. El a dat tonul unei renaşteri a filmului românesc, convingându-i pe români să-i mai acorde o şansă. „Tocmai vin de la Filantropica…)… e de belea, fratzilor! Am râs în hohote 2 ore juma’… extraordinar !!! Nici acum nu-mi vine să cred că au făcut românii aşa ceva”, scria un cinefil pe unul dintre forumurile pe care a fost comentat filmul imediat după premieră.
Majoritatea comentariilor apreciau că filmul lui Caranfil este „imprevizibil, inedit, altfel” şi erau de acord că această surpriză plăcută îi face curioşi să vadă ce va urma în materie de film românesc. Se poate spune că Filantropica este filmul care a redeschis drumul comediei româneşti, iar lansarea acestei producţii i-a prilejuit autorului ei, Nae Caranfil, câteva consideraţii despre comedie în general – care a lipsit ani buni din industria românească de film : „Comedia este un gen care presupune şi precizie şi tehnică şi exactitate, toate lucrurile cu care noi nu prea ne lăudăm ca popor… Comedia presupune punctualitate, luciditate dusă până la răceală, trebuie să fii extrem de neimplicat în momentul în care creezi comedie pentru ca să ştii tot timpul unde, ce şurub scârţâie şi ce fir de praf poate să strice acest mecanism extrem de delicat care trebuie să provoace râsul.
În acelaşi timp, cred că există un orgoliu artistic prost înţeles prin care cineastul, nu numai român (găsim mulţi şi în celelalte ţări foste socialiste, şi chiar mai departe), are sentimentul că trebuie să îmbunătăţească mapamondul, să-l schimbe pe semenul lui în bine, că are o misiune artistică de îndeplinit, o mulţime de fraze care la un moment dat, alterează, ca să spunem aşa, spontaneitatea şi libertatea creaţiei artistice.” Deşi n-am avea, conform acestor păreri, prea mari talente de comedianţi, „Filantropica” a avut un mare succes de public, aşa cum vor mai avea şi ulterior filmele româneşti semnate de regizorii din ceea ce unii au numit „noul val”.
Faptul că, dintre toate filmele româneşti pe care ziarul Gândul le-a pregătit deja cititorilor săi, am ales „Filantropica” pentru săptămâna de dinaintea Crăciunului nu este deloc întâmplător. Dincolo de umorul său, dincolo de povestea lui din care detectăm personaje la tot pasul, zi de zi, filmul lui Nae Caranfil are în subtext şi un îndemn: mila creştinească e bună, mai ales în preajma Crăciunului, dar ea nu rezolvă mare lucru. „Ajută-te singur” pare un îndemn mai potrivit cu „furia capitalistă” pe care o trăim şi care ne-a pervertit felul de viaţă.”
Uniunea Cineaștilor din România (UCIN) a distins acest film în 2001 cu șase premii: Marele Premiu (Filantropica), Premiul special al juriului (Gheorghe Dinică – pentru rolul din Filantropica), Premiul pentru scenariu (Nae Caranfil), Premiul pentru scenografie (Svetlana Mihăilescu – pentru costumele din acest film), Premiul pentru interpretare rol principal masculin (Mircea Diaconu), Premiul pentru interpretare rol principal feminin (Mara Nicolescu).
Filantropica a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2003, dar nu a fost acceptat în competiție