Array

Fântânile din Piața Unirii din București, redeschise grandios. Greșeala observată de un spectator

- Advertisement -

Cu muzică, lumini și proiecții spectaculoase, așa au fost redeschise joi seară fântânile din Piața Unirii din București.

Show-ul grandios i-a purtat pe cei prezenți într-o călătorie inedită, prin șapte lumi, pe acorduri românești și internaționale.

- Advertisement -

Vedetă a fost fântâna principală, unde jeturile de apă creează patru ecrane uriaşe pentru videoclipuri şi proiecţii 3D cu lasere.

“Foarte frumos, ne-a plăcut, chiar vorbeam de Barcelona, dacă o să fie la fel de frumos şi chiar a fost.”

“Mi-a plăcut că au adus ceva din cultură veche înapoi.”

Spectatorii, încântaţi, au profitat de ocazie şi au surprins show-ul în nenumărate fotografii – totul din dorinţa de a păstra amintiri, dar şi pentru a obţine o poză perfectă pentru reţelele sociale.

Alţii au fost atenţi la detalii şi nu s-au ferit să taxeze greşelile.

“După un spectacol superb, au greşit culorile, roşu nu are ce căuta la mijloc, e roşu, galben şi albastru, puteau remedia, lumea s-a fotografiat, s-a filmat.”

- Advertisement -

Înainte de redeschiderea fântânilor a avut loc un concert de muzică clasică.

Renovarea celor 17 fântâni a costat ApaNova 9 milioane de euro.

Spectacolul grandios al fântânilor arteziene poate fi urmărit în fiecare seară de vineri, sâmbătă şi duminică, până când vor cădea primii fulgi de zăpadă.