Array

Austriecii vor afla cum au ajuns clădirile lăsate moştenire la Herculane. O organizaţie din România a fost invitată să prezinte dezastrul din celebra staţiune . „Sunt câteva zone care sunt foarte degradate şi nu credem că vor rezista în această iarnă“

- Advertisement -

Oana Chirilă, reprezentanta organizaţiei spune că prezentarea va avea loc la Five Plus Art Gallery, din Viena, unde vor fi prezenţi arhitecţi, oameni de cultură, anteprenori dar şi alte persoane interesate de acest subiect. “ Am fost invitaţi şi vom avea o prezentare la o galerie de artă la care au fost invitaţi inclusiv reprezentanţii Institutului Cultural Român.

O să avem şi o serie de întâlniri de lucru, în care vom încerca să vedem cum se poate implica fiecare entitate”, spune Oana Chirilă. Membrii organizaţiei Herculane Project îşi propun să salveze clădirile monumente istorice din celebra staţiune. Pentru ca iniţiativa lor să reuşească şi-au propus să creze o legătură cu comunitatea din Băile Herculane, dar şi să aducă din alte ţări bunele exemple de conservare a patrimoniului. Oana Chirilă speră că exemplul austriac, în domeniul conservării patrimoniului, să le fie de ajutor în acţiunile viitoare pe care le vor desfăşura în Băile Herculane.

”Fiind vorba de patrimoniu care ne-a fost lăsat moştenire de Imperiul Austro-Ungar e oarecum normal să cerem sprijin şi sfaturi de la specialişti, care au lucrat acolo pe patrimoniu şi care sunt interesaţi de situaţia acestor clădiri din România. Ei au reglementări foarte bine puse la punct şi nişte strategii incredibile pe partea de patrimoniu şi încercăm să vedem ce se poate şi ce e compatibil şi la noi, în zona Herculane”, a mai adăugat Oana Chirilă. Tinerii arhitecţi de Herculane Project fac, chiar în această perioadă, demersuri pentru conservarea şi oprirea degradării la clădirile care formează Băile Imperiale Neptun.

Clădirile cunoscute sub numele de Băile Neptun aparţin primăriei, însă fără acordul proprietarilor terenurilor nu se poate executa nicio lucrare.

- Advertisement -

În tot acest timp, mai mulţi pereţi au căzut, iar alte părţi din clădiri nu vor trece de această iarnă, dacă nu sunt consolidate. Oana Chirilă, de la Herculane Project, face un apel public către proprietarii terenurilor să permită începerea lucrărilor. Herculane Project este iniţiativa demarată de mai mulţi studenţi şi absolvenţi de Arhitectură, care s-au constituit în Asociaţia Locus, ce are ca scop salvarea şi promovarea patrimoniului. “Avem nevoie de acordul proprietarilor terenului, acord pe care ei nu vor să şi-l dea.

Împreună cu primăria, noi vom face demersurile necesare în instanţă ca să putem interveni şi fără acest acord, prin obţinerea unui drept de superficie, care ne permite să intervenim. Practic, să putem intra pe teren de fiecare dată când avem nevoie, fără aprobarea lor. Însă procesul acesta durează un an, doi, depinde de contestaţii.

Problema noastră e că sunt câteva zone ale casei care sunt foarte degradate şi nu credem că vor rezista în această iarnă. Nu e o situaţie fericită şi nu ştiu cum o vom rezolva, dacă dânşii nu îşi vor da acordul, pentru că e păcat să mai pierdem o altă parte din aceste clădiri. Am avut mai multe întâlniri cu dânşii, de anul trecut.

Prima dată când ne-am văzut au fost de acord să-şi ofere acest acord, după care lucrurile s-au schimbat, atât în procesele pe care dânşii le au, cât şi în situaţia relaţiilor cu administraţia locală şi acestea sunt motivele pentru care nu mai vor să-şi dea acordul. Pentru noi acesta e primul pas, după care, împreună cu ei şi cu administraţia, am putea să vedem ce se poate face acolo la finalul consolidărilor. Din păcate, noi suntem blocaţi în punctul asta”, spune Oana Chirilă.