”Doamne, nu vreau decât ce se întâmplă acum!” exclamă Adela Popescu, într-un interviu exclusiv pentru Gândul şi Mediafax. Actriţa se consideră un caz fericit de om care trăieşte bine în ţara lui, dar i-ar plăcea să călătorească peste mări şi ţări, când copiii ei vor mai creşte. Pentru că, da! Adela Popescu şi Radu Vâlcan aşteaptă al doilea copil.
Actriţa Adela Popescu a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate Gândul.info şi Mediafax, despre, carieră, valori şi despre ceea ce înseamnă familia: “ceva ce, dacă n-ar mai exista, mie mi-ar fi fatal. Efectiv, nu pot să gândesc secunda fără ei. Fără ei pe acest pământ.”
Adela Popescu a comentat mişcarea #metoo, home schooling-ul, dar şi referendumul pentru familia tradiţională.
Întrebată cum ar reacţiona dacă copilul ei ar manifesta o altă orientare sexuală, Adela Popescu răspunde: “M-am gândit la asta… discuţia pe care aş avea-o cu copilul meu ar fi dacă este convins că vrea să trăiască într-o lume în care drepturile lor nu sunt încurajate şi dacă cu adevărat simte asta. Dacă el mi-ar spune că asta îl face fericit cu adevarat şi că asta este, n-aş avea absolut nicio problemă. “
Redăm intergral interviul acordat agenţiei Mediafax şi Gândul.info de actriţa Adela Popescu.
Reporter: În ce stă puterea ta?
Adela Popescu: În copilăria pe care am avut-o. Mi se pare că toată seva de-acolo mi-o iau, din ancorele pe care le simt foarte puternice de fiecare dată când sunt în momente grele, din faptul că, în clipa asta, am reuşit să îmi construiesc o familie a mea, echilibrată şi că nu mi-am dorit niciodată extremele. Oamenii spun că, dacă vrei să ai o viata frumoasă, trebuie să rişti. Eu nu ştiu dacă am riscat neaparat, dar echilibrul şi liniştea şi pacea pe care le simt în clipa asta sunt exact ce mi-am dorit, adică pentru mine, asta e egal fericire. Şi da, dacă ar fi să reduc la un cuvânt, ar fi familia.
Reporter: În ce stă libertatea ta?
Adela Popescu: În sentimentul că singura măsură a lucrurilor este un sentiment pe care mi l-au dat ai mei de când eram mică, adică tot timpul mi-au spus “tu ştii când să te opreşti” şi asta m-a determinat chiar să ştiu când să mă opresc, când poate chiar nu ştiam. În faptul că Radu (Radu Vâlcan, soţul Adelei) nu mă judecă şi că în faţa lui şi alături de el, sunt extrem de sinceră şi de adevarată. Şi în anii care au trecut şi care m-au făcut, aşa… să fiu mândră de mine. Cred că din asta vine. Pur şi simplu din relaxarea pe care am capătat-o în anii ăştia. Asta îmi dă şi sentimentul că pot să fiu liberă, uneori alegând să nu fiu (râde).
Reporter: În ce stă frumuseţea ta?
Adela Popescu: În voioşie, în simplitate, în modestie, în bun simţ (râde)… Şi cred că sunt un om bun, asta îmi place să cred despre mine, că sunt un om bun. Şi îmi place să văd în jurul meu oameni buni, adică mai mult decât orice pe lume. Am început să-mi aleg anturajele, locurile în care merg, în funcţie de oamenii care le construiesc şi ei trebuie să fie buni. Cred că este cea mai importantă calitate a unui om.
Reporter: Dacă te-ai întâlni cu tine, cea de la 16 ani, EA ar fi mulţumită de tine, îi mai datorezi ceva?
Adela Popescu: I-am dat destul! (râde). La 16 ani eram… E-adevărat, eram o fetiţă, elevă la liceul Dinu Lipatti, care făcuse deja foarte multe eforturi să ajungă unde era. În sensul că plecase foarte devreme de acasă, într-o perioadă în care putea încă să-şi mai petreacă nişte ani alături de părinţi. Am şi resimţit distanţa aceea destul de rău şi mi-a fost greu să o asimilez, dar cred ca 16 ani este o vârstă de care nu-mi amintesc cu multă placere. Mi se părea că sunt fără sens şi mie tot timpul mi-a plăcut să am un sens. Nu neapărat unul înalt, un scop înalt, da’ şi când eram acasă, îmi plăcea să mut mobile sau să adun prunele… Nu puteam să stau pur şi simplu, mi se părea că trece timpul şi la 16 ani. Din păcate, aşa era, aşa mi s-a întâmplat, mi se părea că nu fac nimic şi nu am o amintire foarte plăcută. De fapt, cam cu toată perioada liceului. Nu ştiu de ce. În general, tinerii îşi amintesc cu multă bucurie de perioada liceului. Eu nu. Mi se părea că nu intrasem pe şina care trebuie. Şi la 17 ani am luat castingul pentru “Numai iubirea” (telenovela) şi am început să văd (zâmbeşte larg) direcţia. Şi atunci şi stima de sine a crescut. Deci cred că i-am dat destule celei de la 16 ani (râde).
Reporter: Cât din cea care eşti acum este rezultatul greşelilor pe care le-ai făcut?
Adela Popescu: Nu prea am făcut greşeli. Sincer. Dar din teamă. Sunt un copil în continuare, poate sunt şi o victimă a sistemului în care am crescut. Eu am copilărit într-o perioadă în care, dacă nu învăţai bine, erai pedepsit, ciufulit, mai primeai şi câte o palmă. Şi asta te transformă într-o persoană obedientă, mai ales dacă ţi se întâmplă de mic. Salvarea mea a fost că acasă nu se întâmpla asta. Adică doar în colectivitate, profesorii şi chiar şi mentorii pe care i-am intâlnit, din păcate sau din fericire, au fost destul de stricţi cu mine. Şi eu nu am fost suficient de puternică să lupt cu asta, ar fi trebuit să mă transform într-o revoluţionară (râde), într-o persoană revoltată, dar nu. Şi din păcate, există nişte reminiscenţe ale acelor vremuri şi mă surprind şi acum, când ar trebui să iau decizii foarte ferme şi să îmi susţin punctul de vedere. Pentru că eu, acum, ştiu foarte bine cine sunt şi ce vreau (zâmbeşte), dar am aceste limite pe care nu pot să le depăşesc şi ăsta este motivul pentru care nu prea am făcut greşeli, nevrând să supăr. (zâmbeşte) Dar uite că, din fericire, lucrurile s-au aşezat bine chiar şi aşa. Dar da, mai am de lucrat la acest capitol. Mi se pare important să… pentru copiii mei, le sunt datoare să fiu mai puternică din punctul ăsta de vedere. Adică… şi-acum sunt câteva persoane (râde) care dacă mă sună, primul sentiment e “aaaah (cu oftat), ce s-a întâmplat oare?!”…”Alo!” (cu voce dulce şi face gestul de a pune telefonul la ureche)… şi apoi îmi revin (zâmbeşte). Dar sunt clar în mine reminiscenţe din copilărie, habar-n-am… (zâmbeşte).