123.000 de porci au fost uciși în România în acest an de pesta porcină africană, au anunțat miercuri ministrul Agriculturii, Petre Daea, și șeful ANSVSA, Geronimo Brănescu, într-o conferință de presă. Cea mai mare parte a porcilor morți au fost sacrificați de autorități pentru a împiedica răspândirea pestei, au spus cei doi, scrie G4Media.ro.
Cei doi au susținut că este cea mai mare epidemie din ultimii 50 de ani și au refuzat să-și asume orice responsabilitate pentru reacția întârziată. România este țara cea mai afectată din Europa de epidemia de pestă porcină africană.
Reamintim că, pe fundalul extinderii epidemiei de pestă porcină africană (PPA), preşedintele Iohannis a acuzat că, prinsă în lupta cu Justiţia, pentru a obţine subordonarea acesteia, guvernarea PSD a uitat să se lupte cu pesta porcină africană, cel mai grav flagel cu care s-a confruntat zootehnia românească până în prezent.
Şeful statului a reamintit că în anul 2016, Guvernul tehnocrat a stabilit, prin Hotărâre de Guvern, măsurile necesare în vederea combaterii şi prevenirii pestei porcine africane, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea şi modernizarea sistemului de ecarisaj necesar în astfel de condiţii însă, în acest an, autorităţile responsabile au fost luate, încă o dată, pe nepregătite, în ciuda precedenţelor şi a avertismentelor privind rapiditatea cu care se extind focarele de pestă porcină africană. De asemenea, guvernul nu a fost preocupat să asigure acurateţea datelor în ceea ce priveşte evidenţa şi trasabilitatea animalelor, a susţinut şeful statului.
Interesant, dacă putem spune aşa, este că în timp ce unele ferme au fost puse pe butuci iar ţăranii pentru care porcul reprezintă hrana pe iarnă îşi plâng animalele omorâte, există şi oameni care nu au pierdut. Ba dimpotrivă, au capitalizat pe molimă.
Unul dintre aceştia este cel mai cunoscut crescător de porci din România, fiul lui Liviu Dragnea, care şi-a valorificat 10.000 de porci înainte ca pesta să se îndrepte spre ferma lui. Altul este naşul de cununie al lui Valentin Dragnea, Sorin Stănescu, a cărui Farmavet vinde la greu dezinfectanţi pentru combaterea pestei.
Întâmplător sau nu, Sorin Paul Stănescu este, potrivit Recorder, prieten, ba chiar şi partener de afaceri cu Geronimo Brănescu, şeful ANSVSA, instituţia care ar trebui să oprească epidemia. Acelaşi Stănescu a fost naş de cununie al tânărului Dragnea jr.
Acum, că tot v-a mărit PSD-ul pensiile, aveți bani să mergeți să cumpărați porci de la ferma lui Dragnea.
sursa: www.stirisinoutati.ro